Descriere
Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante și vizitate obiective turistice din România, fiind prezent deseori în topurile celor mai frumoase castele din Europa și chiar din lume.
Castelul Peleș a fost construit la inițiativa primului Rege al României, Carol I, în ”Perla Carpaților„ și este un martor al trecutului regal pe care îl are Sinaia, cea mai iubită stațiune montană de pe Valea Prahovei. Arhitectura este în stil neorenascentist german, pentru a aduce aminte de originile nemțești ale familiei regale, iar turnurile sale înalte sunt vizibile de la mare distanță.
Din cele peste 160 camere, doar o parte din ele se pot vizita, la parter și etajul I, prin tururi organizate în 5 limbi. Aceste camere adăpostesc o multitudine de colecții valoroase de sculpturi, arme medievale, picturi, cărți unicate, covoare, vitralii etc.
Bine de știut
În fiecare zi de luni Castelul este închis ,iar în zilele de marți se vizitează doar parterul Castelului Peleș.
Nu este permis accesul în muzeu cu animale de companie.
Biletele se pot achiziționa mai simplu online.
Taxa foto este 32 lei, iar cea video este 53 lei.