Șuiorul este prin excelență o stațiune montană de iarnă, care se remarcă mai ales prin facilitățile oferite iubitorilor sporturilor, specifice acestui anotimp.
Amplasate pe versantul nordic al Masivului Mogoșa, cu o lungime de 3600 m, pârtiile de schi ale Complexului Șuior sunt cotate ca pârtii de dificultate medie. Zonele de dificultate ridicată sunt alternate în mod fericit cu porțiuni mai line, ceea ce le dă un farmec aparte și senzația permanentă pentru schiori de noutate și adrenalină.
Pârtiile sunt dotate cu instalaţie de producere a zăpezii artificiale pe o lungime de 3600 m, instalaţie nocturnă pe o lungime de 1500 m și un telescaun.
Bine de știut
Prețurile pentru Skipass de 1 zi pornesc de la 120 lei adulți și 90 lei copii.
Este și un centru modern de închiriere echipamente de schi sau snowboard dotat cu peste 250 echipamente.
Pentru începători și copii este amenajată o pârtie de 100 m lungime dotată cu baby-ski.
Monitorii de schi se găsesc în sezon în permanență pe pârtie gata să le descopere celor interesați tainele acestui minunat sport.